Toggle Căutare

Parabens

Parabenii sunt o familie de ingrediente utilizate în calitate de conservanți în produsele de îngrijire personală. „Parabenii” se referă la numeroase forme ușor diferite de parabeni, dintre care unele pot fi găsite în natură. Această denumire provine de la „acid para-hidroxibenzoic” (PHBA) care, pe lângă faptul că se găsește în fructe și legume, se formează în mod natural și în organismul uman.

Youthful Appearance Linked to Low Blood Pressure

Utilizăm conservanți pentru a ne menține produsele de îngrijire personală în stare bună: fără conservanți, acestea ar putea fi alterate de bacterii, fungi și mucegaiuri. Alegem ingredientele pentru conservanți cu atenție, concentrându-ne pe siguranță și eficiență.

Siguranța este prioritatea noastră majoră. Autoritățile din toată lumea sprijină utilizarea anumitor tipuri de parabeni în calitate de conservanți pentru produsele de îngrijire personală. Parabenii pe care îi utilizăm cel mai frecvent sunt metil- și etil-parabenii. În unele produse, utilizăm alte tipuri de parabeni - butil- și propil-parabenii. Nu folosim izo-parabenii. Parabenii pe care îi utilizăm sunt siguri și contribuie la păstrarea produselor în stare bună.

Știm că anumite persoane preferă să utilizeze produse fără parabeni sau fără anumite tipuri de parabeni, prin urmare oferim și alternative.

Răspunsuri la întrebările dvs.

Se pot folosi în siguranță parabenii?

Da. Utilizăm un număr limitat de parabeni, a căror siguranță a fost dovedită științific pentru utilizarea în produse de îngrijire personală. Aceștia sporesc siguranța și viața utilă a produselor, prin prevenirea dezvoltării bacteriilor, fungilor și mucegaiurilor. Fără conservanți precum parabenii, produsele ar putea începe să miroasă neplăcut, să își schimbe culoarea sau să mucegăiască.

Proiectele de cercetare din cadrul Unilever și evaluarea continuă a muncii altor cercetători ne demonstrează că felul în care utilizăm parabenii este în siguranță. Principalele organisme internaționale sprijină de asemenea includerea parabenilor în produse cosmetice și de îngrijire personală, printre care Agenția pentru Alimente și Medicamente din SUA și Comitetul Științific pentru Siguranța Consumatorilor al Comisiei Europene.

S-a relatat uneori în presă că parabenii pot cauza cancer, acționând ca estrogenul și stricând echilibrul hormonal. Acest lucru este contestat de autoritățile de reglementare și de cercetători recunoscuți, pentru că nu există probe concludente în acest sens. Cu toate că parabenii au activitate estrogenică, sunt de mii de ori mai puțin activi decât estrogenul.

Ce produse Unilever conțin parabeni?

Utilizăm un număr limitat de parabeni în calitate de conservanți în produse de îngrijire personală, pentru că sunt unele dintre puținele grupuri de ingrediente antibacteriene și antifungice care au fost declarate sigure de către organismele de reglementare din toată lumea. De câte ori includem parabeni sau oricare alt tip de conservanți, îi enumerăm pe ambalajul produsului. Deoarece suntem conștienți că unele persoane preferă să îi evite, oferim de asemenea și produse alternative.

Știați că...

Parabenii sunt prezenți în mod natural în coacăze, castraveți, cireșe și miere?

“FDA CREDE CĂ, ÎN PREZENT, NU EXISTĂ NICIUN MOTIV DE ÎNGRIJORARE PENTRU CONSUMATORI ÎN CEEA CE PRIVEȘTE UTILIZAREA PRODUSELOR COSMETICE CU PARABENI.”

Agenția pentru Alimente și Medicamente din SUA
Inapoi la inceputul paginii