Asigurarea faptului că oamenii câștigă un venit care asigură un trai decent reprezintă un pas înainte foarte important pentru construirea unei societăți mai echitabile și mai favorabile incluziunii. Astfel, oamenii își vor permite să ducă un trai decent și să își îndeplinească nevoile de bază, cum ar fi mâncarea, o locuință și îngrijirea sănătății.
Angajații noștri beneficiază deja cel puțin de un salariu care asigură un nivel de trai decent. Acum vrem să ne asigurăm că și alte persoane care nu fac parte din forța noastră de muncă, mai ales muncitoriicei mai vulnerabili din domeniul industriei prelucrătoare și al agriculturii, câștigă un astfel de salariu. Vom colabora cu furnizorii noștri, cu alte întreprinderi, cu guverne și ONG-uri pentru a crea schimbări la nivelul întregului sistem și a susține adoptarea globală a practicilor de asigurare a unui trai decent.
În plus, vom ajuta 5 milioane de întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) din cadrul lanțului nostru valoric de vânzare cu amănuntul să aibă acces la resurse, finanțare și tehnologie pentru a-și dezvolta afacerile și a-și crește veniturile. IMM-urile cu care lucrăm sunt adesea comercianți cu amănuntul care au magazine, outlet-uri și chioșcuri independente sau micro-antreprenori care se ocupă cu vânzările pe stradă sau din ușă în ușă.