Toggle Căutare

  1. Home
  2. Centru Media
  3. Comunicate de presa
  4. Unilever contribuie la functionarea primei spalatorii sociale

Unilever contribuie la functionarea primei spalatorii sociale

Este inaugurata prima spalatorie sociala din Romania, prin care sunt puse la dispozitia persoanelor defavorizate, gratuit, detergent si balsam donate de Unilever.

Bucuresti, 7 iunie 2011: Primarul General prof. dr. Sorin Oprescu a inaugurat marti 7 iunie prima Spalatorie Sociala din tara. Proiectul initiat de Asociatia Portico pune gratuit la dispozitia tuturor persoanelor cu venituri mici si a familiilor numeroase servicii de consiliere in domeniul igienei personale, detergent si balsam donat de Unilever, precum si zece masini de spalat si zece uscatoare semiprofesionale oferite de Whirlpool, dintre care una dedicata hainelor pentru nou-nascuti.

Spalatoria, care functioneaza in Calea Grivitei 216 (langa statia de metrou Grivita), face parte din strategia Primariei Municipiului Bucuresti - prin Directia Generala de Asistenta Sociala (DGASMB) - de a oferi un complex de servicii cetatenilor aflati temporar in dificultate financiara: centre de zi pentru comunitatile locale, cantine sociale, ajutoare alimentare, subventii pentru apa rece si canalizare, precum si o clinica medicala ce urmeaza sa fie deschisa in curand, tot in parteneriat public-privat.

Pentru inceput va putea beneficia gratuit de serviciile puse la dispozitie de Spalatoria Sociala (spalare, uscare, detergent) orice locuitor al Capitalei care are nevoie de aceste servicii din cauza situatiei socio-materiale cu care se confrunta: persoane cu venituri mici, someri, pensionari, parinti singuri, persoane fara adapost.

O masina de spalat si un uscator vor fi rezervate pentru spalarea si uscarea hainelor de copii cu varste intre 0 luni si 1 an. Programarile se pot face direct la locatie de luni pana vineri intre 8:00–16:00 sau la telefonul 0765 421 286. Asistentii DGASMB, care ofera si consultanta privind igiena personala dar si modul de operare al masinilor, vor efectua prin sondaj anchete sociale printre beneficiari pentru a determina nevoile reale ale acestora.

Peste 120 de familii vor beneficia, lunar, de serviciile spalatoriei

Conform directorului executiv al Asociatiei Portico, Florian Fugasin, „simplul fapt ca am reusit colaborarea fara sincope dintre DGASMB, companiile multinationale si ONG reprezinta un succes in sine, de care vor beneficia peste 120 de familii in fiecare luna. Dar adevaratul succes va fi reprezentat de educarea si imbunatatirea igienei personale pentru beneficiarii programului si de masura in care si alte ONG-uri si companii vor fi interesate sa ni se alature initiativelor din domeniile educatie, sanatate si cultura, in care noi activam.”

"Whirlpool are o traditie indelungata in dezvoltarea de programe de responsabilitate sociala, prin care isi propune imbunatatirea calitatii vietii in comunitatile in care isi desfasoara activitatea”, a declarat Violeta Luca, National Sales Manager al Whirlpool Romania. "Lucrurile aparent mici, precum posibilitatea de a pastra igiena familiei, ajuta la construirea demnitatii si decentei vietii, iar acesta este un drept pe care Whirlpool il sustine peste tot in lume, prin programe care au totalizat peste 73 milioane dolari la nivel mondial".

„Suntem mandri ca Dero, unul dintre brandurile Unilever locale cu traditie, contribuie la schimbarea in bine din viata famililor care apeleaza la serviciile spalatoriei. Parteneriatul a venit de la sine, pentru ca raspunde obiectivului nostru de a contribui la imbunatatirea calitatii vietii a peste un miliard de oameni pana in anul 2020”, a spus Fulvio Guarneri, director marketing Unilever South Central Europe.

Despre Asociatia Portico

Asociatia Portico, organizatie neguvernamentala, apolitica si non-profit dezvolta proiecte sociale pentru Bucuresti in parteneriat cu companii private si cu autoritatile locale. Sanatatea, educatia, cultura si dezvoltarea comunitara sunt ariile noastre de actiune, iar beneficiarii nostri sunt copiii, varstnicii si familiile care traiesc in situatii materiale si sociale dificile. Misiunea pe care ne-o asumam este sa dezvoltam proiecte sustenabile care sa contribuie la imbunatatirea conditiilor de viata ale bucurestenilor si la intarirea sentimentului de comunitate in Capitala.

Despre Whirlpool

Whirlpool are o traditie indelungata in a sprijini comunitatile locale din tarile in care isi desfasoara activitatea. In 2011, la 100 de ani de la infiintarea companiei, Whirlpool Romania a ales sa sustina proiecte sociale de amploare, in parteneriat cu societatea civila si cu autoritatile locale. Whirlpool isi doreste ca prin produsele si prin actiunile sale sociale sa imbunateasca calitatea vietii consumatorilor sai si nivelul de educatie al comunitatilor in care se implica.

Whirlpool investeste periodic in cercetare pentru a dezvolta produse inovative, care sa vina in intampinarea nevoilor zilnice ale consumatorilor si sa protejeze mediul inconjurator prin economia de resurse.

Despre Unilever South Central Europe

Unilever, unul dintre cei mai puternici jucatori de pe piata bunurilor de larg consum din Romania, este cunoscut pentru portofoliul sau de marci in care sunt incluse Dero, Omo, Cif, Domestos, Coccolino, Dove, Rexona, Axe, Clear, Signal, Delma, Rama, Becel, Delikat, Knorr, Hellmann’s, Algida, Lipton. Prin marcile noastre ii ajutam pe oameni sa arate bine, sa se simta bine si sa ia ce e mai bun din viata.

Unilever este prezent in Romania din anul 1995, timp in care a investit aproape 125 milioane euro, devenind unul dintre cei mai importanti investitori din Romania. Unilever este reprezentat pe piata romaneasca de doua companii: Unilever South Central Europe - care coordoneaza din Bucuresti operatiunile de marketing si vanzari in Romania, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia, Moldova si Kosovo - si Unilever Romania, compania care gestioneaza operatiunile de productie desfasurate pe platforma industriala de la Ploiesti.

Romania

Unilever South Central Europe SA
Baneasa Business & Technology Park
42-44 Bucuresti-Ploiesti street
Building B
4th floor
District 1
013696 Bucharest
Romania

(40)21. 303. 48. 00
press.usce at unilever.com

Descoperiți mai multe despre aceste subiecte
Inapoi la inceputul paginii