1. Home
  2. ...
  3. Press releases
  4. Unilever atinge performanța de zero deșeuri produse în Europa

Unilever atinge performanța de zero deșeuri produse în Europa

După nouă luni de la anunțarea a zero resturi trimise la depozitele de deșeuri de-a lungul rețelei sale globale, de 242 de fabrici - o premieră mondială - Unilever anunță că a devenit o companie cu zero deșeuri generate în Europa. Acest lucru înseamnă că, în plus față de facilitățile de producție, niciun rest produs de Unilever sau de propriile operațiuni logistice, centre de distribuție, birouri, nu ajunge la depozitele de deșeuri, în Europa.

Unilever a comunicat în ianuarie 2015 ambiția de a deveni o companie cu zero resturi trimise la depozitele de deșeuri. Operațiunile la nivel european sunt primele care îndeplinesc acest nou obiectiv prin care 63 de centre Unilever trimit în prezent zero resturi la depozitele de deșeuri. Scopul Unilever este de a deveni până la sfârșitului anului o companie cu zero deșeuri produse la nivel global și, de asemenea, de a continua eforturile pentru dezvoltarea lanțului săuvaloric.


 Pier Luigi Sigismondi, Chief Supply Chain Officer al Unilever, a declarat: "Atingerea obiectivul nostru privind zero resturi trimise la depozitul de deșeuri este esențială pentru ambițiile de dezvoltare sustenabilă ale Unilever. Ne dorim, în acest caz, să vedem o mișcare la nivelul întregii industrii. În luna iunie a acestui an am încheiat parteneriate cu mai multe companii care împărtășesc aceeași viziune, cu experți și parteneri cheie pentru a genera interes pentru această problemă socială și de mediu. Lumea se concentrează pe obiectivele globale ale Organizației Națiunilor Unite - un set ambițios de obiective care urmărește să pună capăt sărăciei extreme, să combată inegalitatea și schimbările climatice până în 2030 – astfel că este timpul să inițiem cu toții cât mai multe acțiuni privind eliminarea deșeurilor".

Președintele Unilever Europa, Jan Zijderveld, a adăugat: "Suntem foarte mândri că toate fabricile, clădirile și centrele propii Unilever din Europa trimit în prezent zero resturi la depozitul de deșeuri. Echipele noastre au investit extrem  de multă energie, dând dovadă de un spirit cu adevărat antreprenorial și de inițiativă pentru a face față mai multor provocări întâlnite. Planul Unilever pentru Un Stil de Viață Sustenabil este adânc înrădăcinat în misiunea companiei și se reflectă treptat în brandurile noastre. Datorită brandurilor care au integrat sustenabilitatea și care, de altfel, se bucură de o creștere mai mare a vânzărilor decât celelalte branduri Unilever, integrarea sustenabilității în strategia de business devine din ce în ce mai necesară".

 

 Notă pentru editori

·        1Este vorba despre deșeuri nepericuloase. Deșeurile care pot dăuna reprezintă un procent foarte mic din totalul deșeurilor produse de fabricile Unilever. Tipurile de materiale care alcătuiesc aceste deșeuri variază în funcție de reglementările locale privind deșeurile.

·        2Rezultatele la nivel european ale companiei arată că, în plus față de toate fabricile deținute, Unilever trimite în prezent zero resturi la depozitele de deșeuri în birourile, centrele de distribuție și depozitele operate în totalitate de către companie. Ne-am propus, astfel, să facem un pas mai departe și lucrăm în prezent la obținerea acelorași rezultate pentru centrele de distribuție multi-funcționale, birourile în care Unilever nu este nici proprietarul, nici singurul client, pentru centrele în care Unilever activează în proporție de mai puțin de 35%.

·        Unilever a anunțat în ianuarie 2015 faptul că trimite zero resturi la depozitul de deșeuri, valabil de-a lungul rețelei sale globale formate din 242 de terenuri de producție în 67 de țări – considerat a fi un record la nivel mondial.

·        Informații cu privire la anunțul făcut în ianuarie 2015 pot fi accesateaici.

·        Pentru informații cu privire la evenimentul Unilever / 2degrees Zero Waste Mindset din iunie 2015, clickaici.

·        2degrees este serviciul și platforma de colaborare pentru afaceri sustenabile, cu peste 43.800 de membri din 177 de țări. 2degrees a prezentat, de asemenea, programul Unilever cu privire la producerea a zero deșeuri înregistrate peharta colaborării la nivel mondial.

Descoperiți mai multe despre aceste subiecte
Inapoi la inceputul paginii