300.000 de copaci pentru 30 de ani în România
Trecerea timpului, dezvoltarea constantă a tehnologiei, consumerismul, schimbările climatice, informarea insuficientă despre un stil de viață sustenabil, toate acestea vin cu schimbări majore asupra mediului. Ambiția noastră constantă este să ne dezvoltăm businessul în mod corect, conștient și responsabil în prezent, în baza tuturor experiențelor acumulate în trecut, totul pentru a construi un viitor mai bun, având un impact durabil asupra locului pe care am ajuns să-l numim acasă, arătând în același timp grijă și implicare față mediu, pământ și oameni.
Ce este deșertificarea?
Deșertificarea se declanșează ca urmare a distrugerii covorului vegetal din cauza exploatării excesive, necorespunzătoare a terenurilor fertile, cultivării excesive, despăduririlor masive și suprapășunatului, diminuării rezervelor de apă, eroziunii solului de apă și vânt, destructurării și poluării solului. Vorbim despre un mediu cu echilibru ecologic deosebit de fragil.
România este unul dintre statele Uniunii Europene grav afectate de procesul de deșertificare. Cauzele deșertificării sunt:
- încălzirea globală și modificarea regimului precipitațiilor atmosferice;
- activitățile antropice (totalitatea acțiunilor omului în raport cu natura, precum și urmările acestora asupra reliefului, condițiilor naturale, vegetației și faunei): suprapășunatul, creșterea rapidă a populației;
- sărăcia, cultivarea excesivă, lipsa mijloacelor alternative de existență.
Nu sună bine deloc, nu? Efectele deșertificării sunt:
- scăderea fertilității solului, formarea dunelor,, distrugerea biomasei;
- producții alimentare scăzute și apariția problemelor legate de lipsa hranei;
- scăderea calității aerului;
Vestea bună este că există modalități de combatere a deșertificării:
- plantarea de perdele forestiere, utilizând specii rezistente la secetă;
- dimensionarea corectă a numărului de animale în funcție de capacitatea de suport, pentru evitarea suprapășunatului;
- dezvoltarea sistemelor de irigații din resurse excedentare și stoparea coborârii nivelului apelor freatice;
- diminuarea poluării și respectarea protocolului de la Kyoto privind scăderea gazelor cu efect de seră.
Consecințele schimbărilor climatice pot fi văzute și resimțite acerb în zona Olteniei. Acolo, odinioară, erau pajiști și păduri, astăzi este doar nisip. Zona acoperă acum peste 100.000 de hectare de-a lungul Dunării și este numită Sahara Olteniei.
Toate aceste lucruri ne-au determinat să punem umărul la schimbarea în bine a României prin proiectul aniversar Tradiția de a Face Bine, unul dintre scopurile principale ale campaniei fiind plantarea a 300.000 de arbori în zonele din România grav afectate de deșertificare.
În luna martie a anului 2019 am derulat prima sesiune de plantare a 10.000 de puieți de salcâm, pe 2 hectare în județul Teleorman, localitatea Dobrotești.
În luna martie a anului 2020, în localitatea Mârșani, județul Dolj am plantat 65,000 de puieți de salcâm pe o întindere de 13 ha. Tot în aceeași lună ne-am îndreptat atenția atât către județul Hunedoara, în localitatea Romoș (1.9 ha), cât și către județul Vrancea, localitatea Garoafa (1.83 ha) unde 11.438 de puieți de fag, molid, paltin de munte, larice și plop au fost plantați pe 4 hectare.
În noiembrie 2020, am continuat plantările în județul Dolj, localitatea Mârșani, unde am plantat 70.000 de puieți de salcâm pe 14 hectare.
În martie 2021, tot în județul Dolj, localitatea Mârșani, am mai plantat 75.000 de puieți de salcâm pe 15 hectare.
În prezent, am atins o suprafață de 46 de hectare pe care au fost plantați 221,438 de viitori arbori, reprezentând dovada vie că angajamentul pe care ni l-am asumat va fi îndeplinit până la finele anului 2022. Fiecare plantație va fi îngrijită și completată timp 5 ani, până va ajunge la stadiul de masiv .
Toate aceste lucruri au fost posibile datorită partenerilor noștri de nădejde - Plantăm fapte bune în România.
2021 este un an aniversar pentru noi. Se împlinesc 30 de ani de când primele produse Unilever au intrat pe piața din Romania. Suntem mândri de povestea businessului nostru aici: am reușit prin acțiunile noastre să îmbunătățim stilul de viață a milioane de români și să ajutăm societatea în care trăim. Ne bucurăm să fim parte din povestea acestei țări și vrem să marcăm momentul în care ne simțim cu adevărat înrădăcinați, printr-un proiect de mediu local ambițios: plantarea și îngrijirea a 300.000 de copaci – câte 10.000 pentru fiecare an petrecut în România până acum.
Suntem determinați și implicați să facem bine. Acum ne pregătim pentru a patra sesiune de plantare în județul Dolj, alături de prietenii de la Plantam fapte bune în România și sperăm să rămâneți alături de noi pe parcursul acestei călătorii.